Una dintre cele mai cunoscute tenismene din România a murit la vârsta de 60 de ani

Una dintre cele mai cunoscute tenismene din România a murit la vârsta de 60 de ani
Publicat: 14/10/2015, 12:40

Florența Mihai a obținut medalia de bronz la Roland Garros în 1976, s-a clasat în primele 8 jucătoare la simplu la US Open-ul din 1979 și a făcut parte din echipa de Cupa Federației a României timp de 6 ediții (dublu alături de Virginia Ruzici), reușind să intre în primele 8 echipe din Grupa Mondială la edițiile din 1983 – Zurich, 1981 – Tokyo, 1980 – Berlin, 1978 – Melbourne.

Multiplă campioană națională la probele de simplu, dublu și dublu mixt (1971-1983), Florența Mihai s-a impus și în multe turnee internaționale, printre altele câștigând proba de dublu a Campionatele Europene de Seniori (amatori) și medalia de bronz, la simplu, în 1978.

Ca antrenor, Florența Mihai a fost căpitan-nejucător al echipei de Cupa Federației aproape 14 ani, incluzând 3 ediții în Grupa Mondială I și II (1999, 1992 și 1991), a condus echipa României la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), de la Atlanta (1996) și de la Sydney (2000) și a fost antrenoarea unor jucătoare de top, precum Irina Spîrlea – loc 7 mondial, Ruxandra Dragomir – loc 15 mondial și Irina Begu.

La Fedrația Română de Tenis, Florența Mihai a activat ca secretar general (1984 – 1989), antrenor federal, consilier de specialitate și consilier al președintelui.

Florența Mihai a fost numită antrenor emerit, a primit Ordinul Meritul Sportiv Clasa I (1979 și 1977) și Medalia Națională: serviciul Credincios Clasa a III-a.

Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi depus, joi, între orele 13.00 și 15.00, la sediul Federației Române de Tenis, din strada Pierre de Coubertin, nr. 11, sector 2, București.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Inundații în Spania. Ultimele cuvinte ale unor români către fiica lor: „Sună la 112, nu...
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii, prinsă la hotel cu celebrul milionar
"Un deceniu de mediocritate politică și o campanie dezolantă". Crin Antonescu analizează prestația principalilor candidați...
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
Două tinere s-au înecat pentru că au refuzat să poarte veste de salvare, ca să...
Americanii își cumpără buncăre, în așteptarea rezultatului alegerilor prezidențiale. Vânzările au explodat în ultimele luni
Ninge săptămâna viitoare în România! Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
Cum să scapi de febră în doar câteva minute. Remediul țigănesc vechi, ideal pentru a...
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În...
Ultimele cuvinte ale celor doi români luați de ape în Valencia! Cutremurător ce i-au spus...
6 români au fost găsiți în Valencia, iar alți 5 ar putea fi morți: „Nu...
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
Mai are dreptul polițistul să îți dea amendă, dacă refuzi să semnezi procesul verbal?
Google a primit o amendă cu 34 de zerouri, mai mare decât toţi banii din...
Ce au văzut pe cerul nopții i-a lăsat MUȚI! Creatura a apărut de nicăieri
Aparatul care se montează obligatoriu pe mașini. Registrul Auto Român (RAR) a făcut anunțul
Cele mai tari bancuri ale românilor. O selecție unică
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
VIDEO "Doar cinci zile și-a ținut copilașul în brațe". Mort când voia să cumpere un...
VIDEO Unde a dus-o Iancu pe Denisa, după nuntă? "No, ce zici, îți place viitorul,...
Cine era Melania Trump înainte de a deveni Primă Doamnă. O poveste impresionantă despre ambiție
BANCUL ZILEI. Șeful intră furios pe ușă și îl prinde pe Bulă în flagrant, cu...
Fondatorul TikTok este cel mai bogat om din China. Ce avere are?